(…) 21/01/2012
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul).Tags: eu si ianuarie
trackback
Toată lumea strigă. Câțiva, ca Băsescu, printre care nu reușesc să mă număr, tac. Acesta e un strigăt
Eu și ianuarie
Bine-nțeles, fără coordonate, fără firmituri, fără
Căci cine le mai caută, cine le cultivă
dacă noi am uitat?
Strigăm realitatea aparențelor, o scuipăm ca să mânjim ecranul
despre care nu știm că suntem cheia,
nu trebuie decât să unzipp-uim ne regăsim
într-o imagine cu sunet.
N-o să pun punct, că nici tu nu vrei
nici punct, nici puncte-puncte
Da-ți-aș cu ghilimelele în cap, să ai cu ce
mânji-mă
Nu… din nou, nu
îl spunem cu toții la ceva
ei nu, noi nu, evribadea… nu credem în așa
dar fantasmele lor sunt mult prea docile
la ce spui nu, mă? Cine ești tu?
Liderii se pierd, vreo doi, trei… apoi, potopul
Recunosc o anumită doză de lumină. Poate că visez.
Am o cheie.
Comentarii»
No comments yet — be the first.