Over time is the best overdose 09/02/2010
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), De-ale viitorului.add a comment
Fereşte-te de încăpăţânare. Dacă mâinile, cuvintele, gândurile tale
Vrei să apuce şi să strângă mai ferm, să atârne mai greu, să fie mai sigure –
Fereşte-te de ea.
Există o lume pe care o refuz cu precădere –
cea proprie. Ceva mă condamnă la ea
…o listă cu cele pe care, încă, nu le-am citit/ iubit:
Joyce, E.A. Poe, Michel Foucault, Anais Nin (haha), Alain Besancon
Mai am şi altele, o grămadă, acasă
Dar cărţile, fără oamenii care să ţi le dăruiască
Sunt ca un răsărit privit de-un orb…
Cărţile nu-s nici cât un sfert din “acasă”; şi toate ţi-l oferă.
…ce-am ajuns să gândesc?
Over time is the best overdose.
…ce-ar spune cărţile despre mine?
“-Andu ne cit(e)a prea mult,
- Da da, muuult prea mult
- Yeah, see, he’s kinda bitchy…
- …la cât ne cunoştea, hăă, nici să ne gâdile nu ştia
- Ba ştia, ştia să ne gâdile, atât… cu femeile, poate mai multe
- Ne mai dădea, ce-i drept, şi în vecini, mda
- Am avut parte şi de tratamente mai rele decât pe rafturi, cumva ordonate…”
…mall-ul meu, hypermarket-ul meu e biblioteca părinţilor.
Cu fiecare carte în plus citită, avută,
Le faci mai cald în suflet copiilor nenăscuţi.
Totul se învaţă 09/02/2010
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul).Tags: cuvinte
2 comments
Crezi în cuvinte? Crezi în dedesubturile, ascunzişurile lor? Dar în oameni, în oameni crezi? Eu, din câte se pot vedea, nu prea. Mă contrazic?… Cred în cuvinte, căci sunt primele la care apelez pentru a mă exterioriza; ies din mine ca de sub o mască inexpresivă şi se zbat pentru a demonstra – cui? –, pentru a convinge – pe cine? – că acolo, în mine, e viaţa. Din tot ce trăieşte omul, cuvintele sunt cenuşa nefiinţei ce domneşte, ce călăuzeşte paşii fiecărui celălalt. Cuvintele sunt firmiturile lui Hansel şi Gretel; călcâiul lui Ahile; pânza Penelopei; cutia Pandorei; mărunţişul omului sărac, nimicul lui.
…totuşi, dacă mă răneşti, nu cuvintele sunt cele care curg, ci sângele. Cuvintele nu stăvilesc faptele. Cuvintele NU te fac fericit; nu îţi aduc împlinirea pe care, fărădecuvinte, o simţi alături de un alt om. Alături, aproape, tangibil, palpabil, în carne şi oase… cuvintele, înainte de toate, exprimă dorul, lipsa, absenţa. Cuvintele sunt un simulacru existenţial; o iluzie; o amăgire; vedenii. Iubiţi şi iubite, amanţi şi amante, fraţi şi surori, părinţi adoptivi în final. Cât de sărac e omul singur! Se-ascunde în cuvinte degeaba. Se chinuie să se-nţeleagă citind şi răscitind ceea ce tocmai scrie. Caută forţă în ele, caută siguranţă, certitudine, mulţumire…
Ningea în cuvinte, iar literele se băteau cu zăpadă
Ploua în cuvinte, iar literele îşi priveau oglindirea în bălţi
Era torid în cuvinte, iar literele nu ştiau ce să mai dea jos
În afară de pustiul din ele.
Parolat: Mor în numele unei idei 31/01/2010
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), Esenţa şi intepretările ei.Introdu parola pentru a vedea comentariile
(De ziua lui Eminescu…) 16/01/2010
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), De-ale soldatului.add a comment
Laboratorul
Când un corp ceresc moare, nu vezi nicio înmormântare
printre stele, câteva implozii cel mult
propun să ne gândim asupra lor
prin vreun soi de necrofilie metafizică, să le copulăm
să intrăm în ele, ce mai, şi să le încercăm organele
să fim siguri de trecut, să fim siguri că sunt moarte de-a binelea.
Vă mai propun să le luăm la rost, dacă respiră
- păi, ce, legile-s făcute pentru toţi –
să le cerem taxă pe valoare adăugată…
Spune-mi, mamă, că nu delirez, o fac dinadins în astă seară
ba mai fac şi risipă de datorii
morale…
înţelepciunea stă în vin? Haha, dar nebunia de ce n-ar sta?
Mi-e sete de cald, mi-e sete de ea, mi-e dor să mă înec
vă ofer o umbră cât mă scald
o umbră sub apă şi-o ţigară stinsă-n ea
oferiţi-mi orice pe tavă şi-am s-o aprind
înainte să mă dau la fund
înainte să nu vreau să ies
înainte să mă termin
în ochii şi în minţile voastre, pe foaia asta,
aici şi acum.
(Fuck Heaven) 03/01/2010
Posted by soldatulluimakine in Uncategorized.3 comments
…that’s my biggest dream. Hahaha!!!
Remind me I’m drunk.
Parolat: Autoportretul numărul 25 03/01/2010
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), De-ale viitorului.Introdu parola pentru a vedea comentariile
La stânga, la dreapta? 28/12/2009
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), De-ale soldatului.add a comment
Deasupra, dedesubt?
În faţă, în spate?
…Întotdeauna.
Jose Gonzales 27/12/2009
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), Cuvintele altora, Esenţa şi intepretările ei.add a comment
Barbarii. Eseu despre mutaţie 27/12/2009
Posted by soldatulluimakine in Cuvintele altora, Esenţa şi intepretările ei, Interneto-cultură, Pentru cei cu poftă de lectură.4 comments
“A te întreba ce este un anumit lucru înseamnă a te întreba ce drum a parcurs în afara lui însuşi.”
“În general, barbarii se îndreaptă într-acolo unde găsesc sisteme pasagere. În căutarea sensului şi a experienţei, ei se orientează în căutarea unor gesturi în care să fie lesne de intrat şi lesne de ieşit. Le preferă pe acelea care, în loc să acumuleze mişcarea, o generează. Preferă orice spaţiu care poate genera o acceleraţie. Nu se mişcă în direcţia unui scop, deoarece scopul e mişcarea. Traiectoriile lor se nasc la întâmplare şi se sting prin epuizare: nu caută experienţa, ci sunt experienţa. [...] Mişcarea e valoarea supremă. Barbarul e capabil să îi jertfească orice. Inclusiv sufletul.”
„Atunci când mă gândesc la ce-i poate determina pe barbari să demoleze toate aceste lucruri, nu pot să nu mă gândesc că – nu exclusiv, ci inclusiv – un anumit rol îl joacă şi amintirea celor petrecute în secolul trecut. Într-un fel, sedimentarea unei suferinţe imense, generată de două războaie mondiale şi de un Război Rece plutind în suspensie deasupra holocaustului nuclear. Ca şi când oamenii şi-ar fi predat, din tată în fiu, şocul acestei terori prelungite şi s-ar fi jurat că aşa ceva nu se va mai întâmpla în felul acela. N-aş confunda-o cu o nouă vocaţie pentru pace, n-aş spera atât de mult: însă, oricât de neplăcut ar fi s-o spun, cred că acel suflu prelung al suferinţei a sugerat, inconştient, o suspiciune înrădăcinată faţă de tipul de cultură care a generat toate acestea, ori cel puţin le-a permis. Probabil că oamenii s-au întrebat, în maniera cea mai simplă şi într-un ungher ascuns al minţii: oare nu cumva tocmai această idee de spiritualitate şi de cult al profunzimii o fi la rădăcina acestui dezastru?
Asemenea întrebări sunt greu de digerat: îţi şi imaginezi aerul de totală durere în pix cu care ultimul sosit, lipsit de orice reflexivitate, nespus de mândru de propriul echipament rudimentar, descarcă în spinarea elitei de inteligenţă a secolelor al XIX-lea şi al XX-lea responsabilitatea unui dezastru. Când noi ştim că tocmai o asemenea coborâre a pragului de reflexivitate le-a permis maselor să confunde un bun-simţ aparent cu o inteligenţă revoluţionară, oferindu-şi propriile creiere odihnite serviciului unor viziuni delirante.
[…] Barbarii nu pun mare preţ pe istorie. Dar, cu siguranţă, gestul instinctiv cu care se feresc de puterea mântuitoare a sufletului seamănă mult cu acela al copilului care evită ţeava de eşapament cu care s-a ars. E ceva mai puţin decât un raţionament: e un gest nervos, animalic. Ei caută un context (o cultură) în care un secol precum secolul al XX-lea să redevină absurd, aşa cum probabil că le-a apărut şi celor care l-au fabricat. Iar dacă vă gândiţi la surfingul mental, la omul orizontal, la sensul dispersat la suprafaţă, la alergia faţă de adâncimi, atunci puteţi intui ceva despre animalul care se apucă să-şi caute un habitat care să-l ţină la adăpost de dezastrul părinţilor. Oare timpul scurt pe care barbarii îl rezervă gândurilor nu pare o metodă de a-şi interzice idei ce pot genera idolatrii?
[…] Oricum: le e teamă să gândească serios, să gândească profund, să gândească sacrul: probabil că în sinea lor, pe undeva, pulsează memoria analfabetă a unei suferinţe îndurate fără eroisme. Nu e o memorie de respectat? Ori cel puţin: de înţeles?
Era numai ca să vă pun pe gânduri. Era un soi de antrenament ca să vă obişnuiţi să vă gândiţi cum poate fi logică şi rezonabilă, împotriva oricărei logici şi a oricărei rezonabilităţi, ideea de a demola sufletul. De a-l căuta altundeva. Cu totul şi cu totul altundeva. Pentru cine nu efectuează un pas de acest gen, barbarii rămân o entitate de neînţeles. Iar oamenii se tem de ceea ce nu înţeleg.”
“Dar punctul de vedere al barbarului, care este?
Până una-alta, lui nu-i pasă de efort. Nu fiindcă ar fi prost (nu întotdeauna, nu în acest caz), ci fiindcă pentru el, aşa cum am văzut, nu e o valoare. Sau mai bine zis: nemaifiind o plăcere, […] nu e o valoare. Cu o înverşunare oarecum admirabilă, barbarul a încetat să mai creadă că drumul către sens trece prin efort şi că sângele lumii curge în adâncime, unde numai o muncă grea de excavare îl poate ajunge. […] Aşadar, barbarul elimină din joc unul din criteriile de suspectare a spectaculozităţii. Frumos e cum îl dezintegrează pe celălalt.
[…] S-ar putea afirma că adevăratul coşmar al barbarului e să rămână împotmolit în punctele prin care tranzitează, ori încetinit de tentaţia unei analize, ori de-a dreptul oprit de o inopinată deviaţie spre profunzime. De aceea, el tinde să caute staţii de trecere care, în loc să-l reţină, îl expulzează. Caută creasta valului, ca să poată surfa ca un zeu. Unde o găseşte? Acolo unde există ceea ce noi numim spectaculozitate. Spectaculozitatea e un amestec de fluiditate, de rapiditate, de sinteză şi de tehnică ce generează o acceleraţie. De pe spectaculozitate ricoşezi. De pe ea sari cât colo. Îţi insuflă energie, nu ţi-o consumă. Generează mişcare, nu o absoarbe. Barbarul se îndreaptă într-acolo unde găseşte spectaculozitatea fiindcă ştie că acolo scade riscul să se oprească. Spune: fiindcă acolo scade riscul de a gândi, acesta-I adevărul.Da şi nu. Barbarul gândeşte mai puţin, dar gândeşte reţele, fără nici o îndoială, mai întinse. Acoperă pe orizontală drumul pe care suntem obişnuiţi să ni-l imaginăm pe verticală.
[…] Acolo unde noi vedem o antiteză, ori cel puţin două elemente de natură diferită, el vede un singur fenomen. Acolo unde noi căutăm un răspuns, pentru el nici măcar nu există întrebarea.”
…pentru mine, există. Nu una, ci multe. Mult prea multe. Pentru voi…
Acest principiu nebun (II) 24/12/2009
Posted by soldatulluimakine in (...şi sufletul), De-ale soldatului, Pentru cei cu poftă de lectură.2 comments
(diferenţa între tăcere şi minciună? [...] Se adună Mara, se adună timpul, bine-nţeles, dar nu prezent acesta e nimic decât sfârşit al tuturor ce-ai fost.)
- Soldatule, nebunule, am nevoie de voi!
- .Dar cine eşti?
- …nu ştiu; am fost amândoi dintre voi, acum nu ştiu.
- De unde ştii că ai fost?
- …vă scriu.
- Deci eşti.
- Ai uitat cumva să visezi?
- …ori, poate, să minţi?
- Da. Să fiu minţit. Mi-e de-ajuns.
- …să visezi?
- Şi să visez m-am săturat. Ce rost, când nimeni nu-mi veghează somnul?
- Haha, ai nevoie de-un străjer?
- Am nevoie de certitudini.
- Noi suntem certitudinile tale??
- …repere, nu certitudini.
- Deci ne chemi în ajutor ştiind că niciodată nu am fost altundeva decât în mintea ta?
- Nu mai sunteţi doar în mintea mea de mult; de când vă tot scriu.
- Atunci, mai întâi îţi dăm un nume, ce spui?
- …
- Cel-ce-nu-se-cunoaşte!
- Nebunule, nu-ţi bate joc de mine.
- …eu i-aş spune Cel-ce-cunoaşte-prea-mult.
- Soldatule, romantic incurabil… îi acorzi prea multă importanţă, hehe.
- Doar pe el îl avem, nebunule. Ce cunoaşte el e tot ce am putea noi descoperi.
- Habar n-are cine este.
- E doar un şiretlic.
- Şiretlic?? Tu ne minţi?
- Nu vă mint. Nu am de ce.
- Nu trebuie să ai de ce ca să o faci, pur şi simplu… ştiu, haha, tu eşti Soldatul Nebun!
- Nebunule…
- Ia spune, unde-i zidul meu?
- Cu mine.
- …nu-mi place zidul ăsta…
- Soldatule, nu trebuie să-ţi placă, ci să-l escaladezi, să-l distrugi, asta-i menirea ta.
- …spuse un nebun.
- Şi scrise un Soldat Nebun, haha!
- Nu-s un soldat nebun. În loc să râzi, ar trebui să-mi mulţumeşti. Fără mine, fără neştiinţa mea, fără gândurile mele goale, fără mâna mea – n-ai exista.
- Îţi mulţumesc că “exist”!
- Nebunule, rişti să preiau controlul şi să te lichidez.
- Spuse un soldat imaginar! Ce control crezi tu că poţi prelua?? O iluzie generează o alta, haha… auzi, soldatule, tu vezi de zid, e cu dedicaţie pentru tine, de când nici moartea nu ne mai vizitează…
- Care-i simbolistica zidului, nebunule?
- Tâmpitule, n-am nevoie de documentare ca să ştiu ce reprezint.
- Te identifici cu el?
- Am crescut la adăpostul lui.
- Ai crescut în umbra unei iubiri neîmplinite. În umbra unei iluzii.
- Şi eu ce spuneam de zid? …stai aşa: iluzia cui?
- A lui…
- A ta!
- …a mea.
- Ne ceri ajutorul ca să scapi de noi?
- Eu ţi-am spus că e doar un şiretlic…
- Răspunde!
- Nu ştiu. Da. Nu.
- …stai liniştit, soldatule, odată cu el murim şi noi, hehe!
- N-aş crede, nebunule. Nu ne-a dat viaţă degeaba.
- Nu el ne-a dat viaţă!
- Dar cine?
- …ceilalţi.
- Care ceilalţi?
- Cei din zid.
- Nu spuneai că e al tău, nebunule?
- Eu spun ce vreau!
- Tu spui, iar el gândeşte…
- El nu gândeşte, ci stă pe gânduri, aşa cum stau eu pe zid.
- Amândoi suntem doar gânduri ale sale.
- Greşeşti amarnic, soldatule. Suntem mai mult de-atât. Îi definim viaţa; prin noi trăieşte, noi alegem pentru el.
- Ne-a ales împotriva celorlalţi.
- Întocmai. Împotriva tuturor, nu doar a celorlalţi. Dictatorule! Tiranule! Hahaha!!!
- …nu vă convine?
- Du-te, fraiere, afară şi trăieşte, nu te mai ascunde după noi! Nu ai nume? Fă-ţi unul.
- Pentru cine?
- Pentru tine!
- La ce m-ar ajuta să am unul?
- Dar mai multe?
- …termin ţigara şi vă dau dracului.
- Termină ţigara şi dă-te singur dracului. Noi o să râdem din tribună, haha!
- Nu există nicio tribună pentru voi.
- Nici câmp de luptă pentru tine. Nici zid. Iar pe noi ne-ai zămislit dintr-o totală lipsă de sens! Eşti un ratat, fără noi.
- Şi cu voi ce sunt?
- Se aşteaptă să-i răspundem „un întreg”! Haaaahahaha!
- Întreg nu eşti nici cu, nici fără noi. Întreg nu poţi fi niciodată.
- Aşa ai ajuns să gândeşti, soldatule?
- Tu îmi pui cuvintele în gură, nu invers.
- Asta ştie el să facă, haha! Să pună cuvinte în gură.
- Le pui tuturor?
- …nici moartea n-a scăpat de el. Ca la armată: moarteo, la apel! Haha!
- Nebunule, tu eşti cel ce vorbeşte cu moartea; tu te cerţi cu ea.
- …scrise cel ce pune cuvinte-n gura lumii… ţi-a trecut vreodată prin minte că, poate, unii nu au glas şi că e mai bine aşa?
- Adică mai bine nu v-aş fi dat glas?
- …termină ţigara; asta-i semnătura ta.
- Ţigară după ţigară, să fiu sigur.
- Ah, cât de profund! Hahaha! Moarteo, vino şi ajută-l, că doar tu eşti singura lui certitudine…
- M-ai chemat?
- Nu!
- „Nu”… linişteşte-te, şi Ionescu e pe-aici pe undeva…
- Nu-l vreau pe Ionescu.
- Gavrilă-Ogoranu?
- Soldatule, îmi eşti mai drag decât nebunul…
- I-auzi, mai drag decât nebunul – soldatul „lui Makine”… Hai, moarteo, ce mai aştepţi, nu vezi că tot la morţi se gândeşte? Hihi…
- Ce zici de Mara?
- Nu-nu, ai grijă, moartea e hoţomană, şi mie a vrut să-mi dea un suflet de femeie „cadou”…
- A vrut să-ţi dea cadou visul meu, nebunule. A vrut să-ţi dea cadou o mamă. Atâta tot, că moartea nu poate face asemenea cadouri, ci doar să le ia de lângă tine.
- Auzi, tiranule, nostalgia nu te ajută la nimic. De aceea ne ai, de aceea ne-ai dat viaţă: pentru că nu poţi avea un alt om fără ca acesta să ţi se dăruiască din proprie voinţă, din proprie simţire. Şi în nici un caz nu-i poţi pune cuvinte străine în gură.
- Cuvintele mele-s străine?
- Străine de ea, da. Şi de ceilalţi, pe care îi ignori scriind cuvântul „ceilalţi”.
- Soldatule, noi doi facem casă bună, haha! I-am mai găsit un nume…
- Care?
- Străinul-din-cuvinte, hahaha!
- …i se potriveşte.
- Tuturor celor ce scriu li se potriveşte.
- Nu chiar, Străine: cuvintele tale sunt sincere.
- Mda, frumos compliment făcut mie însumi, nebunule.
- Nu ţi-o lua în cap; ăsta-i paradoxul tău, asta-i marea ta problemă.
- …?
- Nu suporţi gândul de a fi minţit. Te minţi singur, cu toată sinceritatea.
- …câte ţigări ai fumat de când ai spus că termini ţigara şi ne dai dracului?
- Ţigară după ţigară am spus mai apoi.
- Şi tocmai ai aprins încă una, să nu cumva să te minţi de la gură pân’ la mână.
- …
- Absentule! Lumea se cacă pe cuvintele tale!
- Lumea nu are dreptul la niciun cuvânt, aici.
- Atunci, pentru ce le mai aşterni?
- Străinul-din-cuvinte, străin de el însuşi… ne plictiseşti.
- Fii atent, soldatule, că imediat îi dau lacrimile! Ce tragedie, hahaha!!!
- Nebunule… mi-e greu să te respir.
- Haha! Hai, termină cafeaua, fă duş, masturbează-te, sun-o pe una din cele multe degeaba, dă mai departe starea asta deplorabilă, fă-i şi pe ceilalţi să te dea dracului, sparge-ţi banii de tren spre casă pe iarbă, uită de tine, prefă-te că trăieşti…
- M-am săturaaat!!!
- Haha, tu, sătul?? Uite, soldatule, ce minciună drăgălaşă, hehe!
- Las-o mai moale, nebunule, mai bine i-am da un imbold.
- O temă de casă? Haha!
- O temă de gândire, mai bine spus. Propriul nume: Străinul-din-cuvinte.
- Rumeg-o bine, Străine, hihi!
